Grădina este de departe cea mai frumoasă parte a unei case. Locul este mereu proaspăt, mereu colorat, de primăvara până toamna. Atunci când intrăm într-un astfel de spaţiu nu putem să ne mai gândim la griji, la probleme. Toate par mărunte acolo. Este ca şi cum am avea mica noastră pădure. Acolo suntem înconjuraţi de flori, acolo parfumurile ne farmecă, acolo aleargă căţeii, acolo se joacă copii, acolo petrecem clipe frumoase cu prietenii. De aceea când alegem accesoriile pentru un astfel de loc trebuie să fim foarte atenţi să nu intervenim foarte mult în frumuseţea naturală deja prezentă acolo. Trebuie să alegem cu grijă modelul de gard, modelul de poartă, chiar şi accesoriile sistemului de securitate prezent acolo. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să neglijăm nevoile noastre, dar nici avantajele ferite de anumite astfel de sisteme de siguranţă. Dar există anumite lucruri pe care le putem avea în vedere. Spre exemplu, atunci când achiziţionăm mânere de uşă, trebuie să ştim că există modele de mânere de uşă de grădină cu o singură clanţă. Dacă achiziţionăm un astfel de model nu doar că ne uşurăm munca de instalare, dar şi economisim bani. De asemenea, vom avea mai mult spaţiu şi nu vom strica pereţii ori poarta cu o clanţă care oricum nu este folosită. Astfel de mânere sunt şi următoarele:
Clanţa pentru uşă sau poartă pe o parte 3006M/2 este special creată pentru a vă ajuta să aveţi o poartă sau o uşă de grădină cât mai puţin încărcată. De ce, pentru că acest set de mânere pentru uşă, cu o singură clanţă au o parte obturată. Cu toate acestea, asta nu însemnă că ele îşi pierd din valoarea lor practică. Nu. Seturile de acest tip sunt la fel de rezistente ca cele cu două mânere. Sunt rezistente atât în timp cât şi la condiţiile meteo nefavorabile.
Clanţe inoxidabile pentru uşi şi porţi metalice 3006I/2 sunt mânere concepute pentru uşile şi porţile metalice pentru grădină. Acestea au un aspect simplu, plăcut, o culoare neutră, gri, pentru a nu încărca într-un mod neconvenabil frumuseţea unei grădini. Acest mâner cu o singură clanţă rezistă la praf, la utilizări multiple, chiar şi la ploi fiind construite din oţel inoxidabil.
Clanţele pentru porţi metalice pe o parte 3006FA/2 au proprietăţile unui mâner cu două clanţe, însă are o singură clanţă. Este potrivită pentru grădinile ce au nevoie de un ton clasic, de o notă de rafinament, datorită designului deosebit. Acesta este fabricat dintr-un aliaj de aluminiu si zinc.
Aceste seturi de mânere si clanţe de uşi, dar şi altele din gamă se găsesc pe yala.ro
Mânere cu 1 clanţă pentru porţi şi uşi metalice de grădină,