Încuietoare inoxidabilă cu cârlig pentru porți metalice- o închidere securizată

2

Porțile au existat, cel puțin ca și concept, probabil încă de când au apărut zidurile de apărare. Ideea porților de acum este ca și cea de atunci, aceea de a-i proteja pe cei ce le înconjoară. Desigur, în acea perioadă cu ajutorul zidurilor se proteja un număr mare de oameni, însă spațiile de acum nu ne permit să ne înconjurăm de ziduri și de apă pentru a ne proteja. Metodele de protecție de acum sunt mai simple, însă oamenii nu pot să beneficieze de același nivel de protecție. Majoritatea porților pot fi deschise fără prea mare efort, în cazul în care încuietorile nu sunt bine alese. Chiar dacă nu mai au forma unui zid, porțile tot trebuie să aibă rolul de a intimida hoții. O poartă neglijată va atrage sigur atenția hoților, fiind considerată țintă ușoară. O poartă metalică solidă cu o încuietoare pe măsură îi va face pe cei care vor să pătrundă prin efracție, să se gândească de două ori înainte să acționeze. Siguranța dorită poate fi optimizată cu ajutorul unor elemente simple. Un exemplu concludent este încuietoarea de poartă cu cârlig, lucru ce ajută la asigurarea împotriva efracției. O astfel de încuietoare este și:

Incuietoare ieftina inoxidabila cu carlig

Incuietoare inoxidabila cu carlig ieftina

Încuietoarea inoxidabilă cu cârlig pentru porți metalice este o încuietoare cu locaș cu mecanism de 100% din oțel inoxidabil. Acest model poate fi instalat pe uși și porți din oțel, aluminiu sau lemn. Cârligul masiv din oțel inoxidabil și opritorul ajustabil formează împreună un lăcat unic foarte greu de spart.

Combinația cârligului adică a opritorului cu ecluzierul SHKM sau SHKW reprezintă o ancorare securizată a porții dumneavoastră și în același timp nu permite ca aceasta să fie deschisă forțat în timp ce „cârligul” opritorului se închide în placa de ancorare a ecluzierului.

Aceste clanțe pot fi folosite pentru porți de metal, lemn sau aluminiu sau chiar și cu profilele complet preparate. Schimbarea de stânga sau dreapta a mâinii bolțului pentru încuietoarea automată se face ușor. Anvergura este de 1” la o întoarcere a cheii. Ajustarea bolțurilor poate fi de pana la 3/4” continuu fără a înlătura acoperirea clanței.

Mecanismul de funcționare al acestei încuietori se bazează pe cârlig, placă frontală, opritor din oțel inoxidabil. Cârligul este de asemenea din oțel inoxidabil și este util pentru închiderea nocturnă. Anvergura cârligului este de 1-1/4”. Distanța de la centru până la mânere este de 3-5/8”. Încuietoarea beneficiază și de acoperire pentru protecție antimurdarie a mecanismului de închidere. Cârligul împreună cu ecluzierul asigură o protecție maximizată.

Mai multe informații despre încuietoarea inoxidabilă cu cârlig pentru porți sunt pe yala.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (23 votes cast)
Încuietoare inoxidabilă cu cârlig pentru porți metalice- o închidere securizată, 5.0 out of 5 based on 23 ratings
Share.

Autor